Jucătorul echipei noastre, Octavian Popa Calotă, ”sărbătorește” astăzi o lună de când se află în cantonament cu echipa națională de seniori a României. Și vor urma alte aproape două luni, căci tricolorii participă la începutul lunii septembrie la turneul final al Campionatului European de baschet. Grupa C, în care se află echipa României, se joacă la Cluj, celelalte cinci componente ale sale fiind, în ordinea în care le întâlnește naționala noastră, Cehia (1 septembrie), Croația (2 septembrie), Spania (4 septembrie), Ungaria (5 septembrie) și Muntenegru (7 septembrie).

 

Kevin Calotă despre:

 

Sacrificarea  vacanței”Pentru lotul național merită un astfel de sacrificiu. Sunt omul care mereu a spus DA convocărilor, iar de această dată avem un motiv de bucurie în plus, acela că vom juca în fața propriilor suporteri. Pot să spun fără frica de a greși că este apogeul carierei mele la echipa națională”

 

Atmosfera de la lot – ”Este foarte bună și în plus se simt anumite îmbunătățiri față de alte acțiuni ale echipei naționale. Avem condiții foarte bune de a ne antrena, staff-ul tehnic este mai larg, se lucrează după cele mai noi standarde, iar recuperarea pe care o facem este excelentă. Lumea își dă toată silința să nu ne lipsească nimic”

 

Grupa de la Euro – ”Una foarte dificilă. Toate adversarele vor fi puternice și în special Spania și Croația. Doar uitându-te la roster-ul lor, la echipa de club la care evoluează îți dai seama că ai de-a face cu nume importante ale baschetului continental. Noi ne pregătim foarte bine și ne vom vinde pielea foarte scump; în niciun caz nu ne vom prezenta ca victime”

 

Familie – ”Sunt momente, nu puține, când mi-e dor de copii și de soție (n.r. – Daria Popa Calotă – jucătoare de volei la Agroland Timișoara). Din când în când mai dau o fugă până la Sibiu, unde i-am dus pe copii, să stea cu bunicii. Am noroc că atât de la Cheile Grădiștei, când am fost în cantonament acolo, cât și acum, din Cluj, mi-e destul de aproape”

 

Lotul pentru Euro – ”Dacă mă întrebi pe mine, sunt sigur că am șanse mari să prind lotul, dar antrenorii știu cel mai bine ce vor alege. Eu nu pot decât să mă pregătesc cu maximum de seriozitate și să mă fac util. Acum am o întindere la inghinali și voi rata meciurile amicale pe care le vom disputa în Portugalia, la acest final de săptămână, însă medicii mi-au spus că pauza nu va fi mai lungă de o săptămână. Voi pierde primele săptămâni din pregătirea cu BC Timișoara, dar știu că mă înțeleg cei de acasă și vreau să-i fac mândri de evoluțiile mele la Euro”

 

Prima parte a pregătirii cu naționala de seniori a efectuat-o și un al doilea component al formației noastre, Lucas Tohătan, însă jucătorul în vârstă de 18 ani se află acum la lotul de juniori cu care va participala Euro, existând șansa ca apoi să revină la ”echipa mare”. 

 

Omul care a preluat echipa noastră la mijlocul lunii ianuarie, Tudor Costescu, vorbește despre partea secundă a sezonului 2016/2017. El a lăsat un post sigur de la Federația Română de Baschet pentru tumultul Ligii Naționale de baschet masculin și pentru viața la puls 200 de pe banca tehnică. Cu Tudor Costescu la timonă, BC Timișoara a încheiat campionatul pe poziția a cincea. 

Cum a fost începutul? Cum ați devenit, din antrenor federal, antrenor la Timișoara?

Tudor Costescu: Lucrurile au decurs foarte repede și mă bucur că am ajuns în momentul acesta în care să încheiem împreună o a doua parte de sezon. Eu fiind în funcția de antrenor federal, și ținând legătura cu absolut toate cluburile din țară, deci și cu cel din Timișoara, am fost contactat de cei de aici și mi s-a propus să vin, să încheiem sezonul împreună, într-un mod cât mai bun. Nu am ezitat, doar mi-am luat răgaz de o zi pentru a discuta cu familia și din punct de vedere personal, după care am venit la pregătire.

Practic, nu cunoșteați echipa. Campionatul masculin în ce măsură vă era familiar?

Ca antrenor federal, mi-am orientat activitatea spre dezvoltarea sectorului de tineret, dar pasiunea mea a rămas baschetul de Ligă Națională și de seniori, așa că urmăream cu destulă atenție meciurile și chiar mergeam la partidele din București, când aveam ocazia. Formația Timișoarei nu o cunoșteam în detaliu și multe lucruri s-au devoalat în momentul când am intrat în sală, la pregătire, dar îmi făcusem o impresie despre potențialul jucătorilor, despre potențialul echipei. În plus, cunoștem personal câțiva jucători, pe cei români pe toți, astfel că știam la ce să mă aștept.

Până la final, a fost ceea ce v-ați așteptat?

Eu socotesc că a fost un sezon reușit. Am găsit aici oameni cu care am putut lucra, atât cât au fost valizi, jucători cărora nu am ce să le reproșez, un mediu bun și un staff tehnic care mi-a scurtat foarte mult timpul de acomodare, oameni dedicați. Partea administrativă și managerială a contribuit și ea la atmosfera bună, așa că nu avem lucruri de care să ne plângem.

Acum, la rece, la final de sezon, de ce au apărut acele numeroase accidentări în perioada jocurilor din Top 6?

E greu de spus. Trebuie afirmat că partea de pregătire fizică, strict de pregătire fizică, se face în timp. Eu am sesizat anumite căderi și anumite carențe în această pregătire și am încercat să reglăm lucrurile și să devenim mai buni. S-ar putea spune că la planificarea antrenamentelor nu am avut cea mai bună inspirație, probabil și pentru că nu știam foarte bine sportivii, dar toțuși să ținem cont că, în afară de Jonte Flowers, care a avut o accidentare musculară, toate celelalte probleme au venit întâmplător, contuzii, căzături, entorse: Jeremic a fost lovit la spate, Calotă a căzut pe mână, Rambo a fost lovit în genunchi, deci nu se poate spune că pregătirea a fost cea care a determinat apariția acestor accidentări. Cert este că acești jucători ne-au lipsit foarte mult.

Care a fost momentul cel mai dificil al acestui nou mandat la Timișoara?

Perioada aceea din Top 6 când aveam multe indisponibilități. Știam că în formula în care ne prezentăm este greu să câștigăm, dar chiar și așa am făcut meciuri bune și când aveam doar șapte jucători valizi, cel mult opt. Atunci ne-a fost cel mai greu să rămânem lucizi și calmi. De exemplu, la Cluj, erau doar trei puncte diferență la pauză, am evoluat bine 20-25 de minute, după care adversarul s-a distanțat la 30 de puncte. Este genul de meci când meriți mai mult și ieși de pe teren cu capul plecat, iar dacă astfel de lucruri se repetă îți poți pierde concentrarea pe termen lung.

Se putea mai mult cu Oradea, în sferturile de finală?

Spun și acum că puteam să câștigăm și noi seria, orice scor era posibil. Eu consider Oradea ca fiind cea mai completă, echilibrată și elaborată echipă din sezonul încheiat. Ca aspect al jocului și ca valoare individuală, a fost cel puțin la nivelul Clujului. De aceea, meciurile cu ei au reprezentat cea mai grea încercare pe care o puteam avea în play off. Din punct de vedere al scorului și al evoluției în cele trei meciuri, este frustrant să spui că ai avut 13-14 puncte în primul meci și ai pierdut. Am condus în meciul al doilea până în ultimele cinci minute și apoi am cedat. Acasă, am cedat la două puncte. Într-adevăr, asta rețin statistica și istoria acestor confruntări, însă nu e mai puțin adevărat că noi abia la Pitești, în ultima etapă din Top 6, avusesem tot lotul valid, că mulți jucători veneau după recuperare fizică, după partide în care i-am menajat și atunci coeziunea echipei a avut de suferit. Dacă am fi fost în formulă completă cu două-trei meciuri mai devreme, să fi avut rutină în pregătirea jocurilor cu Oradea, am fi arătat și mai bine. Am spus-o, o repet: eu sunt mândru de modul cum s-au prezentat băieții. Acele avantaje despre care se zice că le-am irosit au fost obținute cu enorm de multă muncă, transpirație și sacrificii. Să ajungi să conduci Oradea șapte din cele opt sferturi ale primelor două partide nu este la îndemâna oricărei echipei. Este adevărat că pe final, din varii motive, imputabile unora sau altora, înfruntările s-au încheiat cu înfrângere, dar cred că trebuie reținute ardoarea și calitatea jocului prestat de noi.

Ați pregătit transferurile?

Am cristalizat un plan, la nivel de intenții. Momentan, așteptăm confirmarea susținerii financiare, pentru că și aici sunt chestiuni de pus la punct. Am înțeles că a apărut o lege nouă, care reglementează modul de efectuare a plăților, contractele și altele. Deocamdată, nu avem toate datele problemei pentru a concretiza vreun transfer, vreo negociere, deoarece nu știm în amănunt cum stăm cu bugetul. Sunt convins că lucrurile o să intre pe un făgaș normal în perioada următoare și atunci vom putea concretiza planurile noastre.

În ce măsură păstrați lotul din sezonul trecut?

Obiectivul nostru principal în această perioadă de transferuri este să securizăm jucătorii pe care dorim să-i păstrăm. Sigur că avem unii baschetbaliști sub contract: Calotă, Drăgușin, Jeremic, Milencovici, Tohătan. De asemenea, avem contracte valabile cu Georgian Păun, Alexandru Albu, Mihai Ursan, Cristian Mocrițchi și Cristian Porumb. Pe lângă ei, vrem să-i păstrăm pe jucătorii care au dat satisfacție sezonul trecut. Ne dorim să se și poată lucrul acesta, deoarece după rezultatele din acest sezon le-a crescut valoarea și probabil și pretențiile lor vor fi mai mari. Să vedem dacă le putem satisface. Eu mi-aș dori să putem oferi continuitate, fiindcă este foarte importantă: și ei sunt obișnuiți unul cu altul, eu cu ei, ei cu mine, cu conducerea, cu orașul. Este important să nu mai căutăm jucători  care să aibă nevoie de perioade lungi de acomodare. 

În mai 1987, când Elba Timișoara juca barajul de la Arad și promova în prima divizie, Costel Ilie era unul dintre jucătorii cu experiență din lot. Se apropia de 28 de ani, fusese vicecampion național de juniori, component al naționalei de tineret și jucase deja în divizia A, la Dinamo Oradea. ”M-am întors acasă, la Timișoara, pentru a fi lângă părinții mei. Amândoi au fost surdo-muți, iar eu eram singura lor legătură cu lumea”, rememorează cel ce a devenit căpitan de echipă la revenirea pe Bega.

”Atunci, la promovare, am simțit că întreg orașul este alături de noi. Chiar au venit și muncitorii de la Elba, aduși cu autocarele, ca să ne facă galerie. Eram o generație frumoasă, din care încă mai țin legătura cu Titus Becea, Ninel Socol, Zsiga Bobroczky. Marele meu regret a fost că nu-l mai aveam pe Vali Copăceanu, pe care personal îl consideram un foarte talentat jucător”

Costel Ilie

Avea să fie căpitan de echipă până în vara lui 1993, când nu a mai făcut parte din lot. ”Am rămas cu un gust amar atunci. S-au făcut transferuri la echipă și mi s-a transmis că nu mai e nevoie de mine. Mă antrenam singur prin parcuri, dar nici măcar dezlegarea nu au vrut să mi-o dea. Adevărul este că baschetul a fost viața mea. Și acum mai visez uneori că bag una de trei puncte”, declară Ilie.

A fost un baschetbalist cu mână foarte sigură, un excelent marcator, dar și un bun dribleur. ”Dacă scăpam singur pe contratac, nu mă duceam până în coș, ci mă opream la semicerc, să arunc de trei puncte”, își amintește primul căpitan. Deși era un jucător tehnic, Ilie spune că munca l-a urcat în carieră: ”La normele de control, care pe vremea mea se mai dădeau, mă rugau antrenorii ”să bag mare”, ca să-i trag și pe ceilalți colegi după mine. Cea mai importantă este pregătirea fizică. Dacă e bună, nici nu simți că joci, că faci efort, în timpul meciurilor”, a mai spus fostul baschetbalist, stabilit la Freiburg, în Germania, și care în vara acestui an va deveni bunic.

Echipa noastră a încheiat Liga Națională de baschet masculin pe poziția a cincea, după ce a întâlnit campioana, CSM Oradea, în sferturile de finală. Bihorenii s-au impus cu 3-0, însă toate cele trei confruntări au fost echilibrate.

La finalul sezonului, managerul  general Ilie Trițoiu a vorbit pentru site-ul oficial BC SCM Timișoara despre toate  cele petrecute de-a lungul campionatului 2016/2017 și despre viitorul apropiat. 

Cum apreciați actualul sezon ?

Încă trăiesc cu impresia că am lăsat lucrurile neterminate, ca să spun așa. Nu mă pot împăca cu gândul că sezonul s-a încheiat atât de rapid pentru noi. Așa cum am spus și când am intrat în grupa locurilor 1-6, îmi doream mult atingerea semifinalelor, practic noul nostru obiectiv după accesul în Top 6. Din păcate, drumul nostru s-a încheiat prematur și nu pentru că lotul nu ar fi fost valoros, ci mai mult din cauza naivității noastre în anumite momente ale jocurilor din sferturi cu CSM Oradea. Am avut în fiecare partidă cel puțin 3-4 minute în care am căzut inexplicabil și nici măcar acum nu ne dăm seama de ce. Revenind la întrebare, parțial sunt mulțumit, pentru că am făcut un pas important înainte, comparativ cu sezonul trecut. Ne-am clasat pe locul al cincilea, după ce am încheiat campionatul 2015/2016 pe poziția a zecea.

BC Timișoara a început sezonul cu un lot aproape nou. Care sunt jucătorii ale căror evoluții v-au mulțumit?

Da, cu două excepții, lotul a fost nou: pe Mladen Jeremic l-am avut și în jumătatea secundă  a sezonului trecut. Zoran Milencovici nu ne-a putut  ajuta, pentru că a fost accidentat, cea mai mare parte a sezonului. Dintre cei remarcați este normal să începem chiar cu Jeremic, căpitanul echipei, care a rămas liderul nostru, având evoluții foarte bune pe parcursul întregului sezon. O surpriză plăcută a fost Milos Komatina, un jucător și un om de mare calitate. Este singurul jucător ce nu s-a accidentat pe parcursul sezonului. Asta spune multe despre viața lui, atât cea sportivă, cât și cea extrasportivă. El este un familist convins, trăiește la Timișoara cu soția și cei trei copii. O notă bună și pentru Adrian Diaz, mai ales pentru evoluțiile din grupa 1-6 și din play-off. La fel pentru Calotă, iar de Ionuț Drăgușin sunt în parte mulțumit. Aveam așteptări mai mari de la Jonte Flowers, care a arătat mare calitate, însă evoluțiile sale au oscilat, mai ales din cauza deselor accidentări, în special în perioada meciurilor din 1-6. De remarcat și Nikola Otasevic, pentru spiritul de sacrificiu. La fel aș putea spune despre Dominique Rambo, pentru modul cum și-a acceptat rolul în cadrul grupului. Nu în ultimul rând, doresc să-l amintesc pe cel mai recent sosit, Lucas Tohătan, un tânăr de mare perspectivă, în care am toată încrederea și care consider că va fi un plus real pentru noi în viitorul sezon.

De la care jucători ați fi așteptat mai mult?

Așa cum am spus, de la Jonte Flowers aveam cele mai mari așteptări, pentru că este genul de jucător exponențial, știa toată lumea ce valoare are. Din păcate, l-am adus pe parcursul sezonului și venea după o accidentare mai lungă. A reușit câteva meciuri foarte bune, dar mai mult a oscilat în evoluții, decât să ne ajute. De asemenea, aveam pretenții mai mari de la Georgian Păun: l-am mai avut la Timișoara, anii trecuți, și l-am adus ca pe o certitudine. Mie îmi place ca jucător, dar a dovedit prea puține. Deși nu are nicio vină, Zoran Milencovici nu ne-a putut sprijini pe măsura dorințelor noastre. Sezonul viitor, așteptăm să ne aducă plusul de care avem nevoie la capitolul jucători români. 

Jeremic, dorit și în țară și în străinătate

Ați planificat deja campania de transferuri? 

Nu vă ascund că ne-am gândit la prelungiri de contracte încă dinainte de finalul sezonului. Nu vrem să mai facem greșelile din trecut și să renunțăm la întreaga formație; dimpotrivă, dorim să încheiem contracte cu cât mai mulți dintre jucătorii ce și-au adus o contribuție importantă la rezultatele din acest campionat. În plus, intenționăm să aducem doi-trei baschetbaliști cu greutate, ca să spun așa, pe posturile pe care vom considera că nu suntem foarte bine acoperiți. Dau din casă, acum: poziția 1, pozițiile 3-4 și poate chiar un 5 clasic.

Ne puteți oferi nume?

E prea devreme pentru nume. Noi avem în minte câteva nume, dar vom decide în următoarele săptămâni. Important, în luna mai, este să finalizăm înțelegerile cu cei pe care îi avem acum în cadrul lotului și vrem să-i păstrăm, iar apoi ne vom gândi și la cei pe care îi aducem. 

Veți continua cu aceeași echipă tehnică pe bancă?

Da, vrem să procedăm ca și cu lotul, adică să asigurăm continuitate. În primul rând, cei din staff-ul tehnic cunosc cel mai bine lotul de jucători pe care l-am schițat și știu ce completări trebuie făcute, ca să avem un un grup echilibrat valoric și chiar mai puternic decât actualul. Clar, obiectivele vor fi altele, mai îndrăznețe decât cele din acest campionat 2016/2017. Vom viza semifinalele și în Liga Națională și în Cupa României. Continuitatea este foarte importantă atât la nivelul lotului, cât și al băncii tehnice și vom cumpăni foarte bine pentru a lua cele mai înțelepte decizii. Depind multe de negocierile pe care le vom avea cu jucătorii și impresarii, pentru că a fost un sezon bun la Timișoara, din punctul nostru de vedere, și probabil ei vor emite noi pretenții. Sper să le putem onora. 

De când a venit la Timișoara, Jeremic este mereu curtat de cluburi din Liga Națională …

Nu numai de echipele din România, ci și din campionate destul de importante ale Europei. Sunt grupări care ne-au transmis prin intermediul impresarului său, Ivan Asanin, că vor să-i răscumpere contractul. Mai are un an de angajament cu noi și nu vom renunța la el, pentru că avem mare nevoie de un astfel de jucător, mult mai mare decât de banii pe care i-am primi. 

”Unul-două nume sonore, spirit de sacrificiu, ambiție”

Ce vă propuneți să faceți pentru a atrage mai mulți spectatori la sală, sezonul viitor?

Da, publicul este un punct sensibil pentru noi și pentru întreg sportul timișorean. Eu merg des la rugby, handbal, merg la fotbal pe Dan Păltinișanu și pe Știința. Doar la ASU mai există un nucleu care are vitalitate … în rest, nici măcar la volei, unde spectatorii ar putea veni măcar pentru fetele frumoase, asistența nu este numeroasă. Probabil, o campanie de achiziții cu unul-două nume sonore, dacă bugetul ne va permite, și un joc mai dinamic, mai spectaculos pot fi argumente. Dacă echipa va arăta meci de meci spirit de sacrificiu și ambiție, sunt convins că publicul va reveni alături de noi. Totul depinde de ceea ce le vom oferi pe parchet. Noi îi așteptăm. 

Ca marketing, cum evaluați sezonul?

Față de sezonul precedent, pe o scară de la 1 la 10, suntem undeva la 8-9, pentru că am adus multe lucruri noi. Au reapărut afișele, programele de meci, clubul are acum propria identitate, are un imn. A revenit o echipă de majorete, avem o mică galerie, în care am investit împreună cu suporterii noștri în tobe, trompete și alte materiale. Promovarea echipei s-a făcut pe posturile TV: majoritatea meciurilor au fost transmise de Digi, iar pe plan local avem un contract cu Kiss FM, unde am anunțat meciurile. Am atras mulți sponsori, dintre care două branduri locale, Iulius Mall și Porsche Timișoara, și mulți-mulți alții care ne-au ajutat, fiecare cu ce-a putut, dar într-un întreg a contat foarte mult pentru noi. 

Există o persoană anume care să aibă un merit special în acest proces de marketing?

Mă bucur de această întrebare. Este un plus pentru acest sezon cooptarea în staff-ul administrativ a domnișoarei Karina Știopu, o fată de a cărei activitate am fost foarte mulțumit. Ea a adus plusul de care era nevoie la capitolul marketing, pentru că s-a implicat și a reușit lucruri foarte bune. La fel, vreau să le mulțumesc tuturor celor din staff-ul administrativ, care au depus o muncă importantă.

Aveți vreun mare regret?

Revin la ceea ce am spus la început. Mă simt că și cum acest sezon nu s-a terminat pentru noi. La fel de bine puteam fi noi în locul celor de la Oradea, adică în semifinale. Am un mare regret pentru cele trei meciuri de la Oradea, le-am pierdut la mare luptă, am jucat de la egal la egal cu ei și chiar am avut destule momente când am fost peste adversari ca joc. După sfertul de finală cu Oradea, noi am rămas cu jocul frumos, ei cu calificarea. Am păcătuit la experiență și omogenitate, dar să nu uităm că în cele zece meciuri din Top 6, doar în prima și ultima partidă am avut tot lotul la dispoziție. În rest, am avut rotații scurte, cu 7-8 jucători, uneori cu doar trei străini. Nu căutăm scuze. A fost o serie de factori care a dus la deznodământul meciurilor cu bihorenii, dar pe unul îl consider esențial, determinant și acela este publicul. Mai ales când am avut 12, 14 sau 7 puncte avans, diferența a fost făcută de fani. La Oradea, publicul a împins formația locală, fiind decisiv în stabilirea rezultatului final. În acele momente, pe căderile noastre, suporterii au dat energia cu care gazdele au întors rezultatul. Dacă nu aveam atâtea probleme în lot în perioada meciurilor din 1-6, sunt convins că puteam noi să fim în locul celor de la CSM în duelul pentru calificarea în finala campionatului.  

 

Era în vara lui 2006, când Nenad Markovic primea din partea unui impresar sârb oferta de a juca la Elba Timișoara. Pe atunci, Šone era legitimat la Zdravlje Leskovac, ”o echipă din primele cinci ale campionatului din Serbia și Muntenegru”, după cum își amintește chiar el.

Avea 26 de ani și nu știa nimic despre baschetul românesc: ”Am venit în probe, dar a fost clar de la primul antrenment că ne vom înțelege”. La capătul săptămânii pe care a petrecut-o la Timișoara, baschetbalistul născut la Jagodina semna pentru orașul care peste ani s-a transformat într-a doua casă. 

”Acomodarea a fost ușoară. M-au ajutat mult colegul meu Miljan Marijanovic, dar și antrenorul Dragan Petricevic, venit la echipă, ca și mine, la începutul sezonului 2006/2007”, rememorează cel ce are deja peste un deceniu de ”vechime” pe malurile Begăi. Nu numai că s-a acomodat, dar în 2008 devenea căpitan al echipei, calitate deținută timp de patru sezoane, inclusiv la turneul final de Cupă a României din 2010, la primul mare trofeu al baschetului masculin timișorean.

 

”Finalele jucate pentru Timișoara sunt cele mai frumoase amintiri, toate încoronate de Cupa României câștigată la Sibiu, în 2010. A fost senzațional, de neuitat. Noi nu eram printre favoriți, dar Asesoft a pierdut în semifinale, iar Mediașul cred că a abordat finala cu un fel de relaxare. În schimb, noi am fost uniți și montați, iar galeria sosită de la Timișoara ne-a purtat ca pe un val. Țin minte că toată lumea, inclusiv cei veniți de pe bancă și-a făcut foarte bine treaba”

Nenad Šone Markovic

 

Actualul antrenor secund al echipei noastre a ajuns, în mod firesc, un simbol, iar suporterii l-au supranumit ”căpitanul inimilor”: ”Întotdeauna am avut o relație foarte bună cu publicul, cu suporterii. Poate că am reușit să fiu un model, fiindcă mereu am dat totul. Pentru mine nu exista minge pierdută. Ce să mai spunem de ideea de meci pierdut (?), nu o puteam accepta sub nicio formă. Cred că am fost un exemplu și pentru colegii mei și așa am ajuns să fiu iubit de public”. 

Foto sus: Alex Hreniuc