Echipa noastră începe mâine parcursul din grupa locurilor 5-8. După ce au pierdut ”la mustață” prezența în penultimul act al Ligii Naționale, alb-violeții joacă în semifinalele ”5-8” cu Dinamo București.

”Rămânem uniți până la finalul campionatului, ca o echipă cu spirit foarte bun, cu victorii frumoase și înfrângeri dureroase și asta spre dezamăgirea celui mai vechi oficial al echipei noastre. Trebuie să terminăm acest campionat cu capul ridicat, nu plecat, pentru că în baschet acest fapt contează foarte mult. Vom trata meciurile cu Dinamo cât se poate de serios, fără dorință de revanșă și cu speranța că vom termina campionatul pe un loc cât mai onorobail pentru noi, ținând seama și de resursele limitate de care am avut parte”
Cristian Bota, antrenorul Baschet SCM Timișoara

 

Primul joc al acestei confruntări ”două din trei” va fi mâine (sâmbătă, 11 mai), de la ora 18,00, la sala Constantin Jude, iar cel de-al doilea miercuri, 15 mai, de la ora 18,00, la București. Un eventual meci al treilea se va disputa sâmbătă, 18 mai, la Timișoara. 

În sezonul regular, violeții au câștigat ambele partide cu Dinamo - 83-70 și 87-85 - însă bucureștenii s-au revanșat în Cupa României, unde au eliminat formația noastră din sferturile de finală, cu un scor general foarte strâns, 171-169. 

În primul tur de play-off, Dinamo a cedat în fața liderului, CSU Sibiu (3-1), în timp ce gruparea noastră a fost depășită după un meci decisiv jucat în deplasare de SCM U Craiova (3-2).